Autoritatea administrativă

Agenţia Naţională Transport Auto

 

Rezultatele acțiunilor de control planificate și inopinate realizate de către inspectorii Direcției Control și Audit al Siguranței Rutiere în luna noiembrie

Published on: Vin, 04/12/2020 - 9:00am

Pe parcursul lunii noiembrie curent de către inspectorii Direcției Control și Audit al Siguranței Rutiere din cadrul Agenției au fost efectuate 8 controale planificate în baza Legii nr.131/2012 privind controlul de stat asupra activității de întreprinzător, conform graficului controalelor planificate, la întreprinderile notificate ce desfășoară activități conexe transportului rutier – activitatea de autogară.

Astfel, de către inspectorii Agenției a fost verificată respectarea prevederilor stipulate în art. 87 al Codului Transporturilor Rutiere, care obligă întreprinderile de autogară să fie amenajate şi dotate cu următoarele:

a) edificiu, care include: casă de bilete, birou sau panou de informaţie, sală amenajată pentru persoanele aflate în aşteptare cu capacitatea de cel puţin 20 de  locuri pe scaune, dispecerat, bloc sanitar, camera mamei și copilului și camera de odihnă a șoferilor;

b) 8 unităţi de peron de îmbarcare/debarcare;

c) cameră de bagaje;

d) parcare pentru 14 vehicule rutiere, conform normelor privind amenajarea teritoriului.

În urma controalelor efectuate, au fost aplicate prescripții persoanelor responsabile din cadrul întreprinderilor pentru înlăturarea neregularităților depistate, iar în cazul neconformării, Agenția își rezervă dreptul de a efectua controale inopinate și aplica sancțiuni în conformitate cu prevederile Codului Contravențional.

 

De asemenea,  în cadrul controalelor planificate a fost verificată respectarea cerințelor prevăzute de art. 90 al Codului Transporturilor Rutiere, care prevede pentru întreprinderile ce desfășoară activitate de autogară următoarele obligațiuni:  

a) să afişeze la fiecare casă de bilete programul de lucru;

b) să monteze afişaje cu graficele de circulaţie la peroanele de plecare/sosire a curselor;

c) să întocmească programul de lucru al autogării în funcţie de orele de  plecare a curselor;

d) să asigure respectarea de către persoane a regulilor cu privire la conduită în autogară, interzicînd cerşetoria, jocurile de noroc şi consumul băuturilor alcoolice pe teritoriul autogării;

e) să ţină evidenţa curselor plecate şi sosite;

f) să permită în mod nediscriminatoriu accesul operatorilor de transport rutier la serviciile oferite de autogară, fără a condiţiona încheierea contractelor de prestare a unor servicii suplimentare pe care operatorul de transport rutier nu le solicită;

g) să încheie contracte de acces în autogară, în conformitate cu graficele de circulaţie aprobate, cu operatorii de transport rutier deţinători de autorizaţie de transport rutier de persoane prin servicii regulate în trafic naţional pe perioada de valabilitate a programului de transport rutier;

h) să aplice, la încheierea contractelor cu operatorii de transport rutier, tarife egale pentru aceleași servicii;

i) să informeze organul central de specialitate în cazul atingerii plafonului de capacitate maximă a autogării;

j) să verifice şi să admită la deservirea curselor doar vehiculele rutiere care corespund cerinţelor sanitare;

k) să verifice şi să admită deservirea curselor doar în baza documentelor obligatorii necesare pentru a fi prezente la bordul vehiculului rutier, prevăzute de Codul Transporturilor Rutiere.

 

Totodată, în perioada menționată au fost efectuate 5 controale inopinate  la  agenții economici ce desfășoară activitate de autoservice, în cadrul cărora au fost întocmite 6 procese verbale cu privire la contravenție, cu aplicarea amenzilor în mărime de 960 u.c.

Este de menționat faptul, că în rezultatul multiplelor demersuri de sensibilizare și controalelor efectuate de către inspectorii Agenției, au fost notificate și înregistrate în Registrul Activităților Conexe 22 de întreprinderi, în conformitate cu prevederile Instrucțiunii provizorii privind notificarea și înregistrarea operatorilor de transport care desfășoară activități conexe, aprobată prin Ordinul Ministerului Economiei și Infrastructurii nr. 142 din 20.03.2018.

Agenția Națională Transport Auto atenționează că acțiunile de control în vederea verificării agenților economici ce prestează activități de autoservice vor continua.