Autoritatea administrativă

Agenţia Naţională Transport Auto

 

Informație privind clasificarea pe categorii de confort a autobuzelor/autocarelor

Published on: Lun, 11/05/2020 - 10:35am

Agenția Națională Transport Auto comunică că, la data de 11.05.2020, au fost supuse condițiilor minime de clasificare pe categorii de confort 759 autobuze/autocare, cu 55 unități mai mult decît la data de 06.05.2020, iar operatorii de transport rutier urmează să se prezinte la sediul ANTA pentru a ridica certificatele de clasificare corespunzătoare.

De asemenea, întru executarea prevederilor Ordinului Ministerului Economiei și Infrastructurii nr. 66 din 18.03.2020, „cu privire la modificarea Ordinului Ministerului nr. 355 din 27.12.2019”, privind „aprobarea condițiilor minime de clasificare pe categorii de confort a autobuzelor/autocarelor în vederea includerii acestora în programele de transport rutier raionale și interraionale”, din totalul de 1216 de autobuze/autocare programate pentru clasificare pînă la 01.06.2020, urmează a mai fi supuse condițiilor minime de clasificare pe categorii de confort încă 457 autobuze/autocare.

În acest context, solicităm operatorilor de transport rutier programați  pentru perioada de pînă la 01.06.2020, în regim de urgență să supuneți inspecției pe categorii de confort  autobuzele/autocarele în vederea includerii acestora în programele de transport rutier raionale și interraionale.

Lista stațiilor de inspecție tehnică periodică autorizate în conformitate cu cerințele Acordului INTERBUS, unde puteți efectua clasificarea pe categorii de confort a autobuzelor/autocarelor se anexează.