Autoritatea administrativă

Agenţia Naţională Transport Auto

 

Restricții la importul pe teritoriul Federației Ruse a unor categorii de mărfuri, țara de origine ori țara de expediere a cărora este Ucraina, sau care se deplasează prin teritoriul Ucrainei

Published on: Vin, 11/01/2019 - 5:10pm

Prin prezenta, informăm operatorii de transport despre aprobarea de către Guvernul Federației Ruse a Hotărârii nr. 1716-83 din 29.12.2018 “Cu privire la măsurile de implementare a Decretului Președintelui Federației Ruse nr. 592 din 22.10.2018” referitor la aplicarea unor măsuri economice speciale în legătură cu acțiunile neprietenoase ale Ucrainei față de cetățenii și persoanele juridice din Federația Rusă.

În conformitate cu prevederile Hotărârii menționate, este introdusă interdicția la importul pe teritoriul Federației Ruse a unor categorii de mărfuri, țara de origine ori țara de expediere a cărora este Ucraina, sau care se deplasează prin teritoriul Ucrainei. Menționăm că, potrivit pct. 4 al Hotărârii nominalizate, se admite deplasarea mărfurilor restricționate prin teritoriul Federației Ruse spre țări terțe conform procedurii vamale de tranzit vamal, cu condiția asigurării posibilității de urmărire a transportării acestora și aplicării pe compartimentele de marfă a vehiculelor a mijloacelor de identificare (sigiliilor), inclusiv celor ce funcționează în baza tehnologiei Sistemului Global de Navigare prin Satelit “ГЛОНАСС”.

         Pentru informații suplimentare accesați în anexă:

         - Hotărârea Guvernului Federației Ruse nr. 1716-83 din 29.12.2018 “Cu privire la măsurile de implementare a Decretului Președintelui Federației Ruse nr. 592 din 22.10.2018” și

         - Lista mărfurilor restricționate pentru import pe teritoriul Federației Ruse, țara de origine ori țara de expediere a cărora este Ucraina, sau care se deplasează prin teritoriul Ucrainei.

Tip Aviz International: