Autoritatea administrativă

Agenţia Naţională Transport Auto

 

ANTA continuă monitorizarea și controlul transportului de mărfuri și persoane în trafic național și internațional

Published on: Lun, 24/05/2021 - 11:23am

  În perioada 11 - 24 mai 2021, în cadrul exercitării atribuțiilor de serviciu, inspectorii Agenției au continuat acțiunile de prevenire și combatere a transportului ilicit de mărfuri și persoane în trafic național și internațional.

 Astfel, în cadrul acțiunilor de monitorizare și control organizate în mun. Chișinău, Hîncești, Bălți, Cahul, Comrat, Strășeni, Ștefan-Vodă, Orhei, Florești, Basarabeasca, Căușeni, Anenii Noi, Ialoveni, Cimișlia, Edineț, Criuleni, Dondușeni, Edineț, etc., precum și pe traseele de legătură cu punctele de traversare a frontierei de stat Leușeni, Sculeni, Tudora, Costești, Criva, Otaci, Cahul și Giurgiulești, au fost aplicate sancțiuni contravenționale prin întocmirea a 243 procese-verbale cu privire la contravenție (aplicate amenzi contravenționale în mărime de 11 826 u.c., ceea ce constituie 591 300 lei), în baza art. 197, 200, 204, 207 și 224 ale Codului Contravențional, pentru încălcarea normelor de efectuare a transportului rutier de persoane, mărfuri și colete.

Menționăm, că pentru 51 conducători auto a fost aplicată și măsura de suspendare a dreptului de utilizare a vehiculului rutier prin reţinerea plăcuţelor cu numărul de înmatriculare şi a certificatului de înmatriculare, în conformitate cu prevederile art. 439 indice(1) al Codului Contravențional.

De asemenea, 6 operatori de transport rutier s-au ales cu amenzi în mărime de 1160 u.c., ceia ce constituie 58 000 lei, pentru ignorarea prevederilor stabilite de Codul Transporturilor Rutiere, aprobat prin Legea nr. 150 din 17.07.2014, art. 49 “nerespectarea de către operatorii de transport rutier/întreprinderile care efectuează operațiuni de transport rutier a obligațiilor stabilite”, sancțiuni prevăzute de art. 197 alin. (29) al Codului Contravențional.

De la începutul anului 2021 și până la 24 mai curent, pentru transportarea ilicită contra cost de persoane, mărfuri și colete și/sau prestarea serviciilor contra cost în lipsa înregistrării în Registrul Operatorilor de Transport Rutier și/sau prestarea serviciilor contra cost cu admiterea încălcărilor prevăzute de norma legală, de către inspectorii Agenției au fost întocmite 2045 procese-verbale cu privire la contravenție, cu aplicarea pentru 480 conducători auto a măsurii de suspendare a dreptului de utilizare a vehiculului rutier prin reţinerea plăcuţelor cu numărul de înmatriculare şi a certificatului de înmatriculare, în conformitate cu prevederile art. 439 indice(1) al Codului Contravențional și aplicate amenzi contravenționale în mărime de 139 142 u.c. (6 957 100 lei).

În acest sens, Agenția atenționează toți conducătorii auto antrenați în efectuarea operațiunilor de transport, precum și operatorii de transport rutier, să asigure prezența la bordul vehiculelor a tuturor actelor necesare activității pe care o desfășoară, să se conformeze prevederilor Codului Transporturilor Rutiere nr. 150 din 17.07.2014, în vederea evitării constrângerilor legale, dar și pentru a oferi consumatorilor servicii de calitate, siguranță și confort.

 

Acțiunile de monitorizare și control a transportului rutier de mărfuri, persoane și colete – vor continua !