Autoritatea administrativă

Agenţia Naţională Transport Auto

 

ANTA și ISCTR își intensifică schimbul de bune practici în domeniul acțiunilor de control

Published on: Lun, 15/12/2025 - 11:43am

Agenția Națională Transport Auto (ANTA) și Inspectoratul de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier din România (ISCTR) continuă consolidarea cooperării instituționale în vederea schimbului și preluării celor mai bune practici în domeniul transportului rutier, context în care, în perioada 8–9 decembrie 2025, inspectorii ANTA au efectuat o vizită de lucru în județele Iași și Suceava.

Pe parcursul celor două zile, reprezentanții ANTA au abordat subiecte de interes comun privind aplicarea tehnicilor de control în traficul rutier și monitorizarea activităților operatorilor de transport rutier. De asemenea, inspectorii au participat la acțiuni de control în trafic alături de colegii din România, având posibilitatea de a observa modul de organizare și desfășurare a acțiunilor de control efectuate de ISCTR.

În cadrul acțiunilor comune, echipele de control au monitorizat respectarea timpilor de muncă și odihnă de către conducătorii auto, utilizarea corectă a tahografelor,  verificarea stării tehnice a vehiculelor, precum și documentelor necesare pentru efectuarea transportului rutier internațional.

Totodată, reprezentanții ANTA s-au familiarizat cu procedurile, instrumentele digitale și protocoalele de lucru utilizate de autoritățile române, precum și cu modul de coordonare a echipelor în teren.

Schimbul de experiență a oferit oportunitatea analizării unor bune practici în controlul transportului rutier, inclusiv a unor abordări moderne orientate spre prevenirea încălcărilor și creșterea siguranței rutiere. Cunoștințele și experiența acumulate în urma acestei vizite vor fi valorificate în activitatea curentă a Agenției, contribuind la eficientizarea controalelor, consolidarea capacităților inspectorilor și alinierea proceselor operaționale la standardele europene.


Agenția Națională Transport Auto își exprimă gratitudinea pentru colaborarea deschisă și profesionistă oferită de partenerii din România și își reafirmă angajamentul de a promova în continuare dezvoltarea competențelor în domeniul controlului transporturilor rutiere.