Autoritatea administrativă

Agenţia Naţională Transport Auto

 

Ședința Comisiei Mixte moldo-beloruse în domeniul transportului rutier internațional din 09-10 iulie 2019

Published on: Vin, 12/07/2019 - 3:33pm

Prin prezenta, informăm operatorii de transport că, în perioada 09-10 iulie curent, la Chișinău, s-a desfășurat ședința Comisiei Mixte moldo-beloruse în domeniul transportului rutier internațional, în cadrul căreia părțile au pus în discuție mai multe subiecte ce țin de situația actuală în domeniul transportului de mărfuri și pasageri între state.

În cadrul negocierilor cu privire la schimbul de autorizații în anul 2019, partea moldoveană a obținut eliberarea unui contingent suplimentar de 2000 autorizații pentru transportul bilateral fără plata taxelor rutiere.

De asemenea, pentru anul 2020 s-a convenit restructurarea și trecerea tuturor tipurilor de autorizații în categoria autorizațiilor fără plata taxelor rutiere, fiind majorat numărul autorizațiilor pentru transportul bilateral și în/din țări terțe: bilaterale - cu 2400 unități și în/din țări terțe - cu 50 unități.

Astfel, contingentul preliminar de autorizații pentru partea moldoveană în anul 2020 va constitui:

- 6000 autorizații pentru transportul bilateral fără plata taxelor rutiere,
- 2600 autorizații pentru transportul tranzit fără plata taxelor rutiere,
- 600 autorizații pentru transportul în/din țări terțe fără plata taxelor rutiere.  

Părțile au confirmat valabilitatea autorizațiilor până la 31 ianuarie a anului următor.

În ceea ce privește transportul rutier de persoane între state, părțile au confirmat contingentul de autorizații pentru transportul neregulat de pasageri în anul 2019 și au stabilit cota preliminară de autorizații pentru anul 2020 la nivelul contingentului din anul curent.

În cadrul ședinței nominalizate, părțile au subliniat că semnarea pe data de 15 mai 2019 a Protocolului privind amendarea Acordului între Guvernul Republicii Moldova și Guvernul Republicii Belarusi cu privire la traficul auto internațional din  09 aprilie 1994, care prevede liberalizarea totală a transporturilor internaționale de mărfuri și pasageri, inclusiv în trafic bilateral, tranzit și în/din țări terțe, va duce la impulsionarea relațiilor comerciale moldo-beloruse.

În acest sens, s-a convenit efectuarea tuturor procedurilor necesare pentru intrarea în vigoare a Protocolului menționat până la finele anului curent.

Pentru vizualizarea Protocolului ședinței nominalizate, accesați Anexa.

Tip Aviz International: